Dor... - Traian Traianescu

afară e un anotimp calm, mângâiat de sărutările ploii de vise de mătase,
depărtările s-au risipit sub picuri de speranță, topite de surâsul unui nor alb răsărit dintr-un gând de dor
privindu-te de pe culmile iubirii te ating cu fiorii unui gest de tandră visare, suflet alb,dăruit de o secundă de veșnicie

însetat de tine, te regăsesc printre cuvintele rostite cu căldura unui rătăcitor romantic la ușa inimii tale
doar ești aici, departe,învăluindu-mă în tăcerea de lumină a iubirii tale
poate așteptându-mă, poate neașteptându-mă, poate doar visându-mă ca pe un vis imposibil,
trăindu-mă sau netrăindu-mă, fulgurant și trist...
poate doar crezându-mă o simplă adiere a unei aspirații fine...


doar iubindu-te, cu sfiala și emoția unui poem,mi te apropii dăruindu-ți o impresie de rouă
ca o ninsoare de metafore albastre plânse de cerul gândurilor mele...

afară e un anotimp calm, iar tu ești aici, departe,
alintându-mă cu poveștile nespuse, cu toate bucuriile unei iubiri neapuse,
așteptându-ne, ea, însăși, să pășim pe tărâmul vieții